Se acceptă în general că adaptarea este elementul principal și mecanismul socializării, sub influența căruia o persoană dobândește trăsăturile socialității și se simte ca un membru deplin al societății. Un copil de la naștere este o creatură prosocială, calitățile sale sociale nu sunt încă dezvoltate. Un adult este o ființă socială, a crescut într-o societate de felul său și a devenit unul dintre ei.
Socialitatea umană nu se schimbă de-a lungul vieții. Se schimbă doar formele interacțiunii sale cu publicul și societatea, precum și măsura conformității cu așteptările și cerințele sale. Deci, socializarea unui copil nu constă în creșterea măsurii socialității sale, ci în faptul că formele interacțiunii sale cu societatea înconjurătoare și mecanismele acestei interacțiuni se schimbă. Chiar și dezvoltarea intrauterină a unui copil are loc nu numai cu interacțiuni biologice, ci și cu forme sociale de interacțiune cu mama sa.
Un copil, născut, are nevoie de îngrijirea continuă a adulților. Aceasta este tutela, hrănirea și îngrijirea lor.
Deci, un copil se naște și este deja o ființă socială. În același timp, socialitatea este capacitatea unui individ de a interacționa cu alți oameni, de a-i influența, de a se schimba pe sine și comportamentul său ca răspuns la acțiunile lor într-o direcție care să îndeplinească așteptările lor, adică să arate calitatea adaptării în societate.
Formarea și dezvoltarea socială și socială a individului se numește socializare. Adică socializarea este procesul de integrare completă a unei anumite persoane într-un sistem social prin adaptare sau adaptare la acesta din urmă. Prin urmare, conceptele de socializare și adaptare sunt indisolubil legate aici.
Ce dă naștere adaptării ca formă, componentă sau mecanism al procesului de socializare? Care este motivul adaptării? Conform biologiei, scopul adaptării este considerat a fi utilitatea diferitelor adaptări pentru reproducere și supraviețuire. În același timp, schimbările adaptive urmează schimbărilor condițiilor de mediu și reprezintă îmbunătățiri în curs. Restul modificărilor, care sunt aleatorii sau nu contribuie la reproducere și supraviețuire, sunt reproduse genetic în generațiile viitoare.
Semnificația adaptării din punctul de vedere al psihologiei sau utilitatea acesteia pentru subiectul socializării este de a scăpa de sentimentele de singurătate, frică sau de a reduce durata învățării sociale, atunci când, pe baza experienței publicului, un persoana este eliberată de nevoia de a face încercări și de a face greșeli, alegând simultan programul optim de comportament.
Oamenii diferiți au o viteză și un succes de adaptare diferiți. În astfel de cazuri, ei vorbesc despre gradul de inadaptare sau adaptare socială a individului.
Factorii sociali care determină succesul adaptării includ:
1. omogenitatea grupului;
2. competența și relevanța membrilor săi;
3. dimensiunea grupului;
4. poziția în societate;
5. uniformitatea și rigiditatea cerințelor;
6. natura activităților membrilor grupului.
7. Factori subiectivi sau de personalitate:
8. nivelul competenței umane;
9. stima de sine a individului;
10. gradul de autoidentificare cu un grup sau altă comunitate și corelarea cu acesta;
11. nivelul de anxietate;
12. vârsta, sexul și alte caracteristici tipologice.
