Materia, cu alte cuvinte, substanța, este unul dintre fundamentele ființei; spiritul sau conștiința i se opune. Înțelegerea bazelor materiei este oarecum diferită, în funcție de faptul dacă este privită în contextul idealismului sau materialismului.
Materie în filozofie
Cuvântul materie provine din materia latină, care se traduce prin „substanță”. Acest termen înseamnă substanță fizică, adică ființă, tot ceea ce este prezent în lume și există în ea întruchipare directă. Putem spune că, în sens tradițional, materia este tot ceea ce poate fi văzut și atins.
În filozofie, realitatea este de obicei împărțită în subiectiv și obiectiv. În materialism, realitatea subiectivă este conștiința, iar realitatea obiectivă este materia. Materia (ca tot ceea ce există) determină conștiința, este primară, deoarece există independent de conștiință sau spirit. Conștiința este un produs al materiei, se bazează pe ea, dar nu poate exista fără ea.
În idealism, opusul este adevărat, conștiința este o realitate obiectivă, iar materia este subiectivă. Spiritul sau conștiința este primar, spiritul creează materia, iar realitatea obiectivă depinde de conștiință. Cu alte cuvinte, tot ceea ce există este determinat de spirit, conștiință sau gânduri.
Principala diferență între idealism și materialism constă tocmai în acest moment. Fără a înțelege această diferență, este destul de dificil să înțelegem rolul materiei, ca bază a ființei, într-o înțelegere filosofică. Uneori și materie înseamnă tot ceea ce există, într-un sens generalizând atât spiritul, cât și materia. Acesta este un termen fundamental.
Istoria înțelegerii materiei
Grecii antici au fost primii care au introdus conceptul de materie. De exemplu, Democrit și Leucipp au afirmat că întreaga lume este formată din particule (atomism), iar aceste particule sunt materie. Platon a introdus conceptul de materie pentru a o opune lumii ideilor. Aristotel credea că materia este eternă, ea există în mod obiectiv și independent de orice.
În Evul Mediu, s-a dezvoltat în principal filozofia religioasă, prin urmare materia a fost considerată din punctul de vedere al corelației cu dogmele religioase, în contextul creștinismului.
Mai târziu, filozofii au încercat să investigheze materia, subliniind proprietățile acesteia, de exemplu, Hobbes a scris că substanța se caracterizează prin extensie. De asemenea, a împărțit materia în primară și secundară, iar prima materie este în general tot ceea ce umple universul, un fel de univers. Iar al doilea este ceea ce este disponibil pentru percepția directă.
Au fost și cei care, în general, au negat chestiunea. Printre aceștia se numărau George Berkeley. El a scris că percepția materiei se bazează doar pe faptul că spiritul subiectiv percepe ideile ca fiind materiale. Materia, după cum a susținut, nu există deloc.
În timpul Iluminismului, materia a început să fie privită din punctul de vedere al diversității uimitoare a lumii. Diderot a scris că materia există doar în diversitatea ei, dacă nu ar fi acolo, nu ar exista materie.
Progresul științei și studiul fenomenelor care nu pot fi văzute cu ochii, i-au împins pe oameni la ideea că idealismul triumfă. Kant a adus ordinea acestei confuzii făcând distincția între materia logică și cea fizică. În același timp, era dualist, adică a recunoscut existența materiei și a spiritului în același timp.
