Luarea deciziilor politice este una dintre cele mai importante funcții sociale ale politicii. Acest proces implică selectarea uneia dintre cele mai optime dintre mai multe alternative.
Instrucțiuni
Pasul 1
În termeni generali, procesul decizional politic este împărțit în două părți - căutarea alternativelor și selectarea celei mai eficiente opțiuni. Desigur, în practică, acest proces este mai complicat și mai detaliat. Există mai multe scheme dezvoltate ale procesului decizional. Unul dintre ei aparține lui G. Lasswell. El a identificat 6 etape în acest proces. Aceasta este formularea unei probleme, dezvoltarea recomandărilor, selectarea alternativelor, o credință preliminară în corectitudinea soluției, evaluarea eficacității soluției, revizuirea soluției sau anularea acesteia.
Pasul 2
Dezavantajul acestei scheme este absența etapei de prognozare și analiză a situației. Acest defect este eliminat în schemele lui D. Weimer și A. Weining. Modelul lor include șapte etape în procesul decizional: înțelegerea problemei; alegerea scopurilor și metodelor soluției sale; selectarea criteriilor; identificarea opțiunilor alternative; prezicerea consecințelor unei decizii; elaborarea de recomandări privind algoritmul acțiunilor.
Pasul 3
O omisiune importantă a acestor abordări este absența principiului feedback-ului, care este unul dintre cele cheie pentru societățile democratice. Acest principiu este foarte complet descris în scrierile susținătorilor abordării sistemelor. Se bazează pe faptul că sistemul politic primește semnale de două tipuri din mediul social - cereri sau sprijin. Dacă sistemul ia cele mai bune decizii, atunci sprijinul său crește. Dacă soluțiile nu sunt percepute de mediu ca fiind optime, atunci cerințele cresc. Pe baza semnalelor primite, deciziile politice trebuie corectate.
Pasul 4
Procesul decizional depinde de tipul de regim politic. Modelul ideal al unei societăți democratice presupune că deciziile politice sunt luate ca răspuns la solicitările societății. O astfel de situație este posibilă doar în prezența unei societăți civile puternice și în prezența mecanismelor de lucru de interacțiune între autorități și oameni.
Pasul 5
În societățile autoritare și democratice, autoritățile sunt distanțate de oameni, iar acesta din urmă nu are practic nicio pârghie asupra deciziilor autorităților. Aceasta nu înseamnă că autoritățile sunt ghidate numai de propriile interese egoiste în deciziile lor. Doar că populația are acces dificil la bucătăria politică.
Pasul 6
Societățile monarhice, care se bazau pe ideea originii divine a puterii, nu și-au asumat nici o influență a poporului asupra deciziilor monarhului. A trebuit să le accepte singur cu sprijinul unui număr limitat de consilieri.
Pasul 7
Influența forțelor și factorilor externi asupra procesului decizional politic nu poate fi exclusă. Acestea includ corupția și lobby-ul. Lobby-ul nu este întotdeauna negativ, în timp ce corupția are întotdeauna un impact extrem de negativ asupra stării economiei și inhibă creșterea industrială și dezvoltarea socială.
Pasul 8
Conceptul de resursă administrativă este strâns legat de procedura de luare a deciziilor politice. Acest termen înseamnă utilizarea poziției lor de către elita conducătoare pentru a atinge obiectivele private. De exemplu, pentru a elimina concurenții în timpul campaniei electorale.
Evitarea conflictelor de interese este o provocare importantă în societățile democratice. De exemplu, atunci când un funcționar care conduce un anumit sector industrial are active comerciale (sau rudele sau prietenii săi). În acest caz, el va fi foarte tentat să-și folosească poziția în propriile interese, care este o manifestare directă a corupției.
